Blackjack-ul online este extrem de popular și totodată jocul care îți oferă cele mai mari șanse de câștig într-un cazinou. Dar pentru asta e important să nu faci erori la masa de joc și să aplici o strategie corectă.
În acest articol vom prezenta câteva erori comune pe care mulți începători le fac la masa de Blackjack (vezi aici ghidul complet) și care își găsesc loc chiar și în „arsenalul” celor avansați.
Joacă blackjack fără o strategie concretă
Mulți jucători iau decizii greșite la masa de joc fără să știe că o fac și asta se întâmplă pentru că nu au studiat măcar minimal jocul din punct de vedere al strategiei.
Dacă vei studia strategia de pariere pentru diferite situații, vei descoperi cum trebuie să procedezi la fiecare mână, în funcție de cartea vizibilă a dealerului și cârțile pe care le ai în mână.
Iată câteva erori frecvente făcute de jucători:
- Dau split mereu când au cârți cu valoare 10;
- Nu folosesc opțiunea split când au o pereche de optari;
- Dublează un 11 chiar și când dealerul are un As;
- Folosesc opțiunea Hit la un 11, când dealerul arată un 10;
- Nu mai cer cărți când au un 18 soft, iar dealerul arată un 9;
- Nu mai cer cărți când au un 12, iar dealerul arată un 2 sau un 3;
Nu sunt atenți la regulile mesei de Blackjack
Jocul de Blackjack are multe variante, iar în cazinourile online găsim zeci de versiuni, cu reguli diferite, totuși termenii rămân aceeași. Cel mai avantajos pentru jucător e jocul clasic de Blackjack și te sfătuim să-l alegi de fiecare dată, chiar dacă vei descoperi și versiuni cu opțiuni spectaculoase ce par mult mai atractive la prima vedere. Vezi aici mai multe sfaturi și trucuri pentru blackjack online.
Caută deci jocurile în care un Blackjack e plătit în cotă 3:2 (Cele cu cotă 6:4 cresc avantajul casei cu 1,4%).
De asemenea, fii atent câte pachete de joc sunt folosite. Cu cât mai puține pachete, cu atât îți poți calcula mai ușor șansele și avantajul cazinoului e mai mic.
Folosesc opțiunea Insurance fără să-și dea seama că au mai mult de pierdut
Opțiunea „Insurance” (Asigurare) devine valabilă atunci când prima carte a dealer-ului este un As, deci are șanse crescute să realizeze un Blackjack. Jucătorul are șansa să plătească un pariu suplimentar pentru a recupera o parte din miză, în cazul în care dealerul face Blackjack.
Totuși, șansele ca dealerul să completeze blackjack-ul din a doua carte, după ce a prins un As sunt de aproximativ 30%, deci în 70% din cazuri vei plăti degeaba acest pariu.
Această opțiune a fost introdusă de cazinouri tocmai pentru a-și mări profiturile, mulți jucători fiind tentați de ea de teama unui Blackjack al dealerului. Dar asta nu înseamnă că trebuie să o și folosim.
Încearcă mereu să atingă 21 sau să se apropie de acest total
Cei mai mulți jucători știu că e suficient să învingi dealerul pentru a câștiga o mână, dar există și destui care cred că idealul în acest joc e să atingi totalul de 21, să faci Blackjack pentru a obține cel mai mare câștig. Unii numără cărțile.
Evident, când atingi 21 sau ești foarte aproape de acest total, șansele tale de câștig sunt maxime, dar de multe ori îți asumi un risc nejustificat.
Un exemplu simplu: ai un total de 12 și mai ai nevoie de un 9 pentru a face 21. Dealerul are însă un 5. Mulți jucători nu se simt confortabil să se oprească, de teamă că totalul lor va fi depășit, însă în cele mai multe cazuri 12 va fi suficient pentru a câștiga această mână.
Motivul? Dealerul trebuie să ajungă la un 17 hard sau peste pentru a se putea opri. Deci în cele mai multe cazuri vor fi obligați să tragă minim două cărți din pachet și majoritatea combinațiilor îi vor duce peste un total de 21 (bust).
Se bazează exclusiv pe sisteme de pariere
Labouchere, Martingale sau Paroli sunt sisteme cunoscute folosite în jocurile de cazinou, însă niciunul nu îți garantează succesul. Nici sistemul D’Alembert la jocurile de blackjack nu este tocmai perfect.
Nu spunem că treubie să le ignori, ci doar că nu e bine să te bazezi doar pe ele când joci Blackjack. Mai important decât sistemul este să folosești o strategie corectă.
Iar atunci când alegi un sistem, asigură-te că ai bugetul necesar.
De exemplu, Martingale presupune dublarea mizei după fiecare mână. Presupunând că mizezi 10 lei la prima mână, o serie de cinci mâini pierzătoare te-ar aduce în fața unui pariu de 320 de lei, fără garanția că îl vei câștiga.