Jocurile au apărut în viața oamenilor cu mult înaintea erei noastre, acestea fiind o sursă de distracție și socializare. Ele au fost diversificate extrem de mult de-a lungul secolelor, atât datorită faptului că au fost create unele noi, cât și pentru că altele au fost modificate până la forma pe care o au astăzi.
Macao joc de cărți îți are originea pe tărâmuri europene și are o istorie destul de lungă. El este de origine franceză și are înrădăcinări cu jocul Baccarat. Pot să apară câteva confuzii în ceea ce îl privește, deoarece unele persoane îl confundă cu Macau, care este un joc de cărți cu un regulament mult mai diferit față de Macao. Așadar, dacă te apuci să faci un research, ai grijă la toate detaliile.
În următoarele rânduri vei afla mai multe despre Macao reguli, de la prezentarea generală, la cum se joaca Macao și orice altceva este important să știi despre el!
Prezentarea generală a jocului Macao online și offline
Unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le știi și înțelegi despre Macao este că succesul se bazează pe noroc, dar și pe aptitudinile pe care le are fiecare participant. Indiferent de mâna pe care o ai, contează ce și cum faci cu ea.
Pentru acest joc este folosit un pachet standard, cu 54 de cărți, fiind utilizați inclusiv cei doi Jokeri.
Acest joc de cărți Macao este amuzant și are câteva caracteristici interesante. El are un regulament destul de simplu, care poate să mai fie ajustat în funcție de participanți și de ce decid aceștia, înainte de a începe o partidă.
Reguli Macao joc
Din cauza faptului că nu există o instituție oficială, o autoritate sau federație, care să determine regulile pentru Macao joc, poți întâlni mai multe versiuni. Ele diferă, cel mai adesea, în funcție de cunoștințele pe care le are fiecare participant.
Cu toate acestea, unele caracteristici rămân valabile indiferent de varianta pe care urmează să o joci, așa cum este menționat și în Macao reguli. Câteva exemple sunt:
- Macao se poate juca la aproape orice vârstă, într-un cadru ce nu implică investiții financiare. Dacă sunt plasate mize în bani sau bunuri, este nevoie ca participanții să aibă cel puțin 18 ani.
- Macao nu se poate desfășura în echipe, este un joc în care fiecare persoană joacă individual.
- Este recomandat ca Macao să fie jucat de cel puțin 2 participanți sau de cel mult 6 participanți. Chiar dacă nu este o regulă fixă, acest format este ideal pentru ca fiecare persoană să aibă la îndemână un număr rezonabil de cărți.
- Indiferent de versiunea de Macao pe care o vei întâlni, scopul jocului este același – de a scăpa de toate cărțile pe care le ai în mână. Prima persoană care reușește să facă asta, câștigă. Însă, există unele variante în care se joacă până când și alți participanți scapă de cărți, iar ultimul care rămâne cu ele, este desemnat pierzător. În alte situații, partida se încheie mai repede, când este desemnat câștigătorul.
Din câte poți să observi, când este vorba de reguli joc Macao, ele sunt destul de simple. Ele sunt indicații generale, iar în afară de acestea, trebuie să știi și cum se joacă Macao, care este modul în care se desfășoară o partidă. Citește în următoarele rânduri un exemplu clasic, conform teoriei. Ține cont, în Macao joc pot să apară și schimbări, în funcție de versiunea pe care o joci!
Cum se desfășoară un joc de cărți Macao?
În prima fază, sunt amestecate foarte bine toate cele 54 de cărți ale unui pachet. Acestea sunt împărțite fiecărui participant, una câte una, până când toată lumea are 5 cărți. Pachetul rămas se pune pe masă cu fața în jos, însă cartea de sus este pusă cu fața în sus.
Toți participanții își iau cărțile și se uită pe ele. Se stabilește ordinea în care vine rândul fiecărei persoane și partida începe. Primul jucător ar trebui să dea jos o carte care să aibă același semn sau aceeași culoare cu cea care este deja întoarsă pe masă, cu fața în sus. Procesul se repetă când vine rândul fiecărui participant, dar la următoarea rundă, se ține cont de cartea pusă de ultimul jucător.
Iată care sunt regulile de bază, odată ce a început jocul:
- Dacă cineva are mai multe cărți de același semn sau aceeași culoare, poate să le pună jos deodată și are de ales pe care o va lăsa ultima.
- În cazul în care, un participant nu are sau nu vrea să pună o carte, poate să tragă din pachetul de pe masă. Dacă este potrivită ca semn sau culoare cu cea care este întoarsă pe masă, poate să o și pună.
- Când nu mai sunt cărți de tras, se va folosi pachetul de “arse”. Ultima carte se va păstra cu fața în sus, iar restul vor fi amestecate și puse cu fața în jos.
- Când un participant rămâne cu o singură carte în mână, el trebuie să spună “Macao”, pentru a anunța restul jucătorilor. Acest lucru este valabil inclusiv dacă ai mai multe cărți pe care le vei pune simultan jos (poți închide punând și 4 cărți, de exemplu). Dacă jucătorul uită sau spune prea târziu și altcineva îi spune “Macao”, el va fi nevoit să ia 5 cărți din teanc.
Există câteva mențiuni importante, în ceea ce privește unele cărți speciale, care au caracteristici deosebite. Ele pot să fie luate în calcul, sau nu, în funcție de cum cad de acord toți jucătorii. Cărțile care sunt menționate mai jos, pot să fie puse peste orice carte sau doar peste una cu același semn ori culoare, în funcție de cum se stabilește înainte de începerea meciului:
-
- 2 sau 3 – Următorul participant trebuie să ia 2 sau 3 cărți de jos sau să ia suma cărților puse jos.
- K – Dacă este negru, participantul dinainte ia 5 cărți; dacă este roșu, participantul următor ia 5 cărți. Tot această carte are capacitatea de a întoarce orice “pedeapsă” cumulată.
- 4 – Indiferent de culoarea pe care o are, este cartea pentru stop, iar următorul participant trebuie să nu joace când îi vine rândul.
- 7 – Este cartea salvatoare, care dacă este pusă jos într-o serie de “pedepse”, le anulează complet.
- Joker – Când este negru, următorul jucător trebuie să ia 5 cărți, când este colorat, următorul participant trebuie să ia 10 cărți din pachet. Valorile se pot aduna cu ce s-a dat înainte sau cu ce se va da (2, 3, 4, K). După Joker se poate pune orice carte jos, indiferent de simbol sau culoare.
- A – După A se poate pune orice culoare sau semn.
- J – Este folosit în doar câteva versiuni. Se consideră că atunci când este pus după un Joker, poate să îi ceară următorului jucător orice carte, în afară de cele speciale.
Odată ce a fost stabilit că se va ține cont de cărțile speciale prezentate mai sus, trebuie să știi că:
- Un jucător poate să pună una sau mai multe cărți speciale, iar următorul participant va ține cont de toate, însumându-le, la nevoie, “valorile”.
- Un jucător poate să treacă peste “pedeapsă”, dacă are una dintre cărțile speciale de mai sus și vrea să o folosească. Următoarea persoană va putea să facă același lucru sau poate să ia cărți din pachet.
- Cel mai adesea, în cazul pedepselor, nu se respectă regula de bază în ceea ce privește semnul sau culoarea. De exemplu, peste 2 se poate pune 3 sau invers, Joker, K sau A, indiferent că sunt de inimă neagră ori roșie, treflă ori romb.
Mențiuni importante despre cum se joaca Macao ce țin de reguli Macao online sau offline
Există câteva modalități prin care jocul poate să fie mai interesant. Spre exemplu, poți să alegi să folosești cărți speciale pentru a “închide” și să le păstrezi în mână până rămâi doar cu ele. Astfel, vei închide într-o mână și vei lăsa următorul jucător cu numeroase pedepse.
Pe de altă parte, poți alege versiunea de Macao joc cu puncte. În aceasta, după ce prima persoană a câștigat, ceilalți participanți își calculează punctajul, astfel:
- Cărțile de la 2-10: punctajul este valoarea cărții (ex.: 8-ul valorează 8 puncte). Singura excepție este:
- 7 este o carte foarte specială când vine vorba de punctaj. Ea are o valoare de 25 de puncte, iar cine o folosește pentru a închide, va avea întregul punctaj dublat. În plus, dacă ea este prima carte pusă jos la începutul partidei, va dubla punctajul tuturor participanților.
- J, Q, K, A: Valoarea sa, în echivalent subzecimal:
- A – 1 punct
- J – 2 puncte
- Q – 3 puncte
- K – 4 puncte
- Joker-ul valorează 50 de puncte.
Un mod interesant de a îngloba întregul regulament al jocului de cărți Macao, este dacă se pune un target de, spre exemplu, 500 de puncte. În acest fel, de joacă mai multe ture, până când cel puțin o persoană atinge pragul stabilit.
Informații suplimentare despre Macao reguli și generalități
Macao este un joc de cărți amuzant, interesant și care poate să aducă satisfacția câștigului, când ai parte de noroc. Pe lângă șansă, vei avea nevoie și de abilități, deoarece se pot folosi diverse tehnici, așa cum au fost prezentate mai sus câteva exemple.